Ce poate fi mai bun decât o cană de cafea aburindă servită la primele ore ale dimineții? Simplă sau cu mici adăugiri – zahăr, lapte sau frișcă – băutorii de cafea simt pe propriile lor papile gustative beneficiile acesteia. În cadrul acestui articol, povestim despre legenda păstorului Kaldi, dar și despre avantajele medicale pe care le aduce consumul de cafea.

Kaldi și boabele de cafea – o legendă etiopiană

Deși nu se știe cu exactitate când a fost cu adevărat descoperită, există o legendă etiopiană care amintește despre acest moment. Se spune că un păstor pe nume Kaldi – sau Khalid după unele surse – a descoperit în anul 850 AD potențialul pe care îl au boabele de cafea. El a observat cum caprele sale au devenit energice și n-au dormit toată noaptea după ce au consumat fructe dintr-un anumit copac. Păstorul i-a povestit mai apoi întâmplarea starețului mănăstirii locale, iar acesta a preparat o băutură cu fructele de pădure pe care a consumat-o. Mai apoi, a constatat că licoarea l-a ținut treaz în timpul rugăciunilor lungi de seară. Abatele a împărtășit descoperirea sa cu ceilalți călugări de la mănăstire, iar cunoașterea proprietăților miraculoase pe care le aveau boabelor energizante a început să se răspândească pe tot globul.

Ce beneficii are consumul de cafea

Pe lângă aceste avantaje descoperite de păstorul Kaldi, cafeaua mai are și alte beneficii demonstrate de cercetători. Spre exemplu:

1. Ne ajută să ne simțim mai puțin obosiți. 

Acest fapt se datorează cofeinei – substanța psihoactivă cea mai frecvent consumată din lume. După ce bei cafea, cofeina este absorbită în fluxul sanguin, iar mai departe se duce către creier unde blochează neurotransmițătorul inhibitor numit adenozină. Atunci cantitatea de norepinefrină și dopamină crește, iar astfel se îmbunătățește și activitatea neuronilor. Mai multe studii au demonstrat că un consum regulat de cafea – dar cu măsură – îmbunătățește mai multe aspecte ale activității cerebrale – memoria, starea de spirit, vigilența, timpul de reacție, etc.

2. Ne ajută să slăbim.

Cofeina se găsește în aproape fiecare supliment comercial de ardere a grăsimilor – și pe bună dreptate. S-a dovedit că este una dintre puținele substanțe naturale care ajută la arderea grăsimilor. Există studii care atestă creșterea ratei metabolice cu 3-11% datorită consumului de cafea. De asemenea, alte cercetări indică creșterea procesului de ardere a grăsimilor datorită cofeinei – cu până la 10% la persoanele obeze și cu 29% la cele slabe. Cu toate acestea, este posibil ca aceste efecte să se diminueze la consumatorii de cafea pe termen lung.

3. Îmbunătățește performanța fizică

Cofeina stimulează sistemul nervos, semnalând celulele adipoase să descompună grăsimea corporală. Dar, de asemenea, poate crește nivelul de adrenalină din sânge. Acesta este hormonul de luptă sau fugă, care pregătește corpul pentru efort fizic intens. Cofeina descompune grăsimea corporală, transformând acizii grași liberi disponibili în combustibil. Având în vedere aceste efecte, nu este surprinzător faptul că cofeina poate îmbunătăți performanța fizică cu 11-12%. Prin urmare, chiar se recomandă o ceașcă de cafea cu aproximativ jumătate de oră înainte de sală.

4. Conține nutrienți esențiali

Multe dintre substanțele nutritive ale boabelor de cafea se păstrează chiar și în băutura preparată ca produs finit. Astfel, conform cercetărilor o singură ceașcă de cafea conține:

  • Riboflavină (vitamina B2): 11% din consumul zilnic de referință al unui adult (CR).
  • Acid pantotenic (vitamina B5): 6% din CR.
  • Mangan și potasiu: 3% din CR.
  • Magneziu și niacină (vitamina B3): 2% din CR.

5. Poate reduce riscul de diabet de tip 2

Diabetul de tip 2 este o problemă majoră de sănătate, afectând în prezent milioane de oameni din întreaga lume. Se caracterizează prin niveluri ridicate de zahăr din sânge cauzate de rezistența la insulină sau de o capacitate redusă de a secreta insulină. Din anumite motive, consumatorii de cafea au un risc semnificativ redus de diabet de tip 2.

Studiile arată că persoanele care consumă cafea au un risc cu 23-50% mai mic de a suferi această boală. Conform unei analize ample a 18 studii efectuate la un total de 457.922 de persoane, fiecare ceașcă zilnică de cafea a fost asociată cu un risc redus cu până la 7% de diabet de tip II.

6. Ne poate proteja de boala Alzheimer și demență

Boala Alzheimer este cea mai frecventă boală neurodegenerativă și principala cauză de demență la nivel mondial. Această afecțiune afectează de obicei persoanele cu vârsta peste 65 de ani și în momentul de față nu se cunoaște niciun tratament care să o vindece. Cu toate acestea, mulți specialiști susțin că mișcarea și alimentația pot preveni apariția bolii. De asemenea, există studii care arată că băutorii de cafea au un risc cu până la 65% mai mic de apariția bolii Alzheimer.

7. Poate reduce riscul de Parkinson

A doua afecțiune neurodegenerativă cea mai frecventă din lume, după Alzheimer este boala Parkinson, cauzată de moartea neuronilor generatori de dopamină din creier. La fel ca în cazul Alzheimerului, nu se cunoaște nicio vindecare, așadar e important să ne concentrăm asupra prevenției. Cercetările susțin ideea conform căreia consumatorii de cafea prezintă un risc mult mai redus  de boală Parkinson, variind de la 32-60%. În acest caz, cofeina în sine pare a fi benefică, întrucât persoanele care beau cafea decofeinizată nu prezintă un risc mai scăzut de Parkinson.

8. Poate lupta împotriva depresiei 

Depresia este o tulburare mintală gravă care determină o calitate a vieții redusă semnificativ. Într-un studiu de la Harvard publicat în anul 2011, femeile care au băut 4 sau mai multe căni de cafea pe zi au avut un risc cu 20% mai mic de a deveni deprimate. O cercetare realizată pe un eșantion de 208.424 de persoane a arătat că cei care au băut 4 sau mai multe căni pe zi prezintă cu 53% mai puține șanse de a muri prin sinucidere.

9. Nu cauzează boli de inimă și poate reduce riscul de AVC

Într-adevăr, cafeaua crește tensiunea arterială, dar numai cu 3-4 mm/Hg, așadar efectul este mic și se reduce la persoanele care beau cafea în mod regulat. Însă, la unii oameni poate persista acest efect, așadar e bine de știut pentru cei care au tensiune arterială crescută. Studiile indică un risc redus de apariție a unor boli de inimă și un risc cu 20% mai mic de accident vascular cerebral.

10. Prelungește durata de viață 

Având în vedere faptul că băutorii de cafea au mai puține șanse de a suferi multe boli, cafeaua le poate prelungi viața. Există cercetări în care consumul de cafea a fost asociat cu un risc redus de deces cu 20% la bărbați și cu un risc scăzut cu 26% de deces la femei, peste 18-24 de ani.

Acest efect pare deosebit de puternic la persoanele cu diabet zaharat de tip II. Într-un alt studiu, persoanele cu diabet care au băut cafea au avut un risc de deces cu 30% mai mic. 

În concluzie, pe lista motivelor pentru care bem cafea putem adăuga: 

  • Cofeina blochează un neurotransmițător inhibitor din creier, ceea ce provoacă un efect stimulant. Acest lucru îmbunătățește nivelul de energie, starea de spirit și funcția cerebrală.
  • Datorită cofeinei, procesul de ardere a grăsimilor precum și rata metabolică se îmbunătățesc.
  • Cafeaua poate crește nivelul de adrenalină și poate elibera acizi grași din țesuturile grase. De asemenea, îmbunătățește performanța fizică.
  • Cafeaua conține mai mulți nutrienți importanți, inclusiv riboflavină, acid pantotenic, mangan, potasiu, magneziu și niacină.
  • Consumatorii de cafea au un risc redus de a suferi de boli de inimă, AVC, Parkinson.
  • Consumatorii de cafea au un risc mult mai scăzut de a suferi de boala Alzheimer, care este o cauză principală de demență la nivel mondial.
  • Băutorii de cafea trăiesc mai mult și au un risc mai mic de deces prematur.
  • Cafeaua scade riscul de a dezvolta depresie și poate reduce semnificativ riscul de sinucidere.
  • Cafeaua poate provoca creșteri ușoare ale tensiunii arteriale, care de obicei scad în timp. 
  • Cafeaua este bogată în antioxidanți puternici, iar mulți oameni obțin mai mulți antioxidanți din cafea decât din fructe și legume combinate.

Ziua Internațională a Cafelei – sărbătorită pe 1 octombrie

Mulți dintre noi nu ar concepe să-și înceapă ziua fără o ceașcă de cafea aromată care să le aducă energie și o stare de bine. Și nici nu-i de mirare, având în vedere câte beneficii medicale au descoperit cercetătorii în ultimii ani. Iar pentru că această licoare magică avea nevoie de o dată pentru a o sărbători, în anul 2015, Organizația Internațională a Cafelei a lansat pe 1 octombrie Ziua Internațională a cafelei. Evenimentul sărbătorește cea mai îndrăgită băutură din lume, dar își propune să crească și gradul de conștientizare privind situația dificilă a cultivatorilor de cafea. 

Surse : healthline, wikipedia

Foto: rawpixel

De Gabriela

Vânt bun corabiei tale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *