Posted in Afinități Muzicale

Feminitate și candoare: Shania Twain, regina muzicii country pop

Shania-Twain-Billboard Music-1995

La 28 august 1965, în cel mai sudic oraș din Canada, Windsor se naște Eileen Regina Edwards, cea care avea să devină un icon al muzicii country pop. Părinții săi, Clarence și Sharon Edwards au divorțat când aceasta avea vârsta de doi ani, astfel că micuța rămâne în custodia mamei sale, alături de surorile ei, Jill și Carrie-Ann. Sharon se recăsătorește cu Jerry Twain, iar apoi se mută în Timmins, un oraș din Ontario. Tatăl vitreg le adoptă legal pe cele trei fete, iar familia se mărește cu încă doi copii, Mark și Darryl.

Copilăria și adolescența

Părinții săi câștigau puțin, așadar nu își permiteau să cumpere suficientă mâncare. Pentru a-și ajuta familia, Twain cântă într-un bar local la vârsta de 8 ani, unde câștiga și câte 20 de dolari pe noapte, interpretând melodii pentru clienții rămași după închiderea localului. Interpreta a susținut că nu-i plăcea să „performeze” într-un astfel de mediu, însă experiența s-a dovedit utilă pentru că aceasta i-a fost „școala de arte” în care a deprins abilitățile necesare pentru a deveni o cântăreață de succes. Tatăl său vitreg adesea o abuza fizic și psihic pe mama lor, dar fetița nu a povestit la școală de teamă ca familia ei să nu fie separată.

La vârsta de 13 ani, Eileen a fost invitată în emisiunea Tommy Hunter Show, difuzată de către televiziunea CBC, unde cântă coveruri ale anilor 1980 alături de o formație locală numită Longshot.

În 1984, cântăreața interpretează un duet împreună cu muzicianul de origine canadiană Tim Denis. 

În 1987, părinții săi mor într-un accident rutier, iar Twain în vârstă de 22 ani este nevoită să preia responsabilitățile familiei. Astfel că, împreună cu Mark, Darryl și Carrie Ann se mută în Huntsville, Ontario, unde Eileen îi susține financiar cu ajutorul interpretărilor susținute în stațiunea Deerhurst, aflată în apropiere de Huntsville.

În drum spre succes 

În 1991, tânăra în vârstă de 26 de ani este invitată să înregistreze o casetă demo în Huntsville, unde Richard Frank îi propune un contract muzical. Ea acceptă și decide să-și schimbe numele în Shania – pronunțat [Sha-nye-uh] – care în limba indienilor Ojibwa înseamnă “Pe drumul meu”.

În 1993, apare albumul de debut care îi poartă numele. Influențat în mod puternic de către muzica country, acesta este comercializat în aproximativ 250.000 exemplare la finele anului 1993. 

După ce producătorul Robert John “Mutt” Lange a ascultat melodiile artistei, el s-a oferit să-i creeze materiale discografice noi. Astfel, în urma unor discuții telefonice, cei doi s-au întâlnit la Festivalul muzical CMA în anul 1993. 

The woman in me

Ulterior, Lange și Twain colaborează pentru producerea celui de-al doilea album din cariera Shaniei – intitulat The Woman in Me.  Acesta a ajuns rapid pe prima poziție în topul Billboard, la categoria “Albume de muzică country”. În Statele Unite ale Americii, materialul discografic a fost certificat de 12 ori cu discul de platină, echivalent cu 12 milioane de exemplare comercializate. Patru dintre cele opt single-uri extrase de pe album ocupă primul loc în clasamentele de specialitate ale muzicii country din America de Nord: 

Acest album i-a adus Shaniei mai multe premii – un Grammy la categoria Cel mai bun album de muzică country. The Woman in Me a fost numit Albumul anului de către Academia Muzicii Country, iar interpreta a fost premiată “Debutanta anului”.

Shania și Mutt s-au căsătorit în luna decembrie 1993, iar în 2001 au devenit părinții unui băiețel – Eja. 

Shania Twain SuperBowl 2003
Shania Twain la Super Bowl 2003 – San Diego, California, Imagine de KMazur/WireImage

1997-2000: Punctul culminant al carierei

În anul 1997, lansează al treilea album Come on Over care devine cel mai de succes material discografic al interpretei. Deși nu a atins prima poziție în clasamente, a fost comercializat în zeci de milioane de exemplare. Come on Over a rămas în topuri timp de doi ani și a vândut peste 20 de milioane de copii în S.U.A, iar în plan internațional peste 35 de milioane.

Astfel, Come on Over devine cel mai comercializat album al unei artiste din toate timpurile și cel mai vândut album de muzică country din istorie. De asemenea, materialul discografic ocupă poziția cu numărul opt în clasamentul celor mai comercializate albume ale unui artist în Statele Unite ale Americii.

Patru dintre single-urile de pe album s-au dovedit a fi hituri de mare calibru, câștigând poziții bune în topuri:

1. You’re Still the One

Piesa a fost lansată în SUA pe 27 ianuarie 1998 și a fost primul single al lui Twain care a fost lansat la radio. You’re Still the One a ocupat locul doi în SUA Billboard Hot 100 timp de nouă săptămâni, devenind primul hit din top-zece al lui Twain în SUA. Melodia a fost nominalizată la Grammy în 1999, câștigând premii pentru Cea mai bună melodie country și cea mai bună interpretare vocală feminină country. De asemenea, hitul a fost clasat de VH1 pe locul 46 în top 100 al celor mai bune melodii ale anilor ’90. 

2. From This Moment On

Au fost lansate două versiuni ale piesei – una în duet cu Bryan White și o versiune solo. Potrivit afirmațiilor Shaniei, versurile melodiei au fost scrise în timpul unui meci de fotbal în Italia. La început, Twain a crezut că From This Moment On ar fi perfectă pentru cântăreața Celine Dion, dar Mutt, producătorul a convins-o să păstreze piesa pentru ea. Pe măsură ce Twain și Lange au lucrat la piesă, ei au ajuns la concluzia că va funcționa cel mai bine ca duet. Prima lor alegere pentru duet a fost Elton John, iar mai apoi l-au ales pe cântărețul country Bryan White. Mai târziu, Twain l-a descris pe White drept cea mai bună voce masculină din muzica country.

3. That Don’t Impress Me Much:

Scrisă și înregistrată de Shania Twain și de Robert Lange, piesa „That Don’t Impress Me Much” a fost lansată pe posturile de radio country la sfârșitul anului 1998. A devenit al treilea cel mai mare single de pe Billboard Hot 100 și rămâne unul dintre cele mai mari hituri ale artistei la nivel mondial. „That Don’t Impress Me Much” a fost desemnat „Hit-ul străin al anului” la Premiile Grammy daneze din 2000. Un remix dance-pop al melodiei a fost folosit ca melodia oficială a Cupei de Aur CONCACAF din 2003.

Shania a dezvăluit că a folosit numele lui Brad Pitt în piesă pentru că atunci când a compus-o auzise de un scandal în presă. Brad Pitt și Gwyneth Paltrow fuseseră fotografiați nud în timp ce erau într-o vacanță pe Insula Saint-Barthélemy. Imaginile au apărut în revista Playgirl și au fost subiectul tabloidelor mult timp. Shania Twain a afirmat că toată toată agitația n-a impresionat-o, deoarece i s-a părut normal să vezi oameni nud.

4. Man! I Feel Like a Woman!

“Man! I Feel Like a Woman” este un cântec înregistrat pe al treilea album studio Come on Over, lansat în 1997. Shania Twain a spus că hit-ul, pe care l-a scris împreună cu producătorul Robert John Lange, a fost probabil inspirat de nopțile din adolescență petrecute cu prietenii ei în cluburile gay. 

2003 – 2011: Viața personală 

Shania a dezvăluit că a fost mușcată de o căpușă în timp ce călărea în Norfolk, Virginia în 2003 și a contractat boala Lyme. Infecția i-a cauzat probleme cu corzile vocale, astfel că și-a pierdut vocea și a fost nevoită să ia o pauză muzicală.

În 2008, află că Mutt, soțul ei are o aventură cu cea mai bună prietenă a sa, Marie-AnneThiébaud, cea care îi era și asistent manager. Așadar, cuplul Shania-Lange se destrămă după 14 ani de căsnicie, iar divorțul se pronunță legal în iunie 2010.

Un an mai târziu, Shania se căsătorește cu omul de afaceri, Frédéric Thiébaud, fostul soț al lui Marie- Anne. Nunta a avut loc pe 1 ianuarie 2011 în Rincón, Puerto Rico.

Cariera în actorie

Shania Twain a cochetat puțin și cu actoria, așadar în anul 2019 a jucat rolul Becca în filmul Trading Paint, iar în 2020 a interpretat-o pe Teri în pelicula I still believe. Ofertele primite au reprezentat pentru cântăreață oportunitatea de a încerca ceva nou, descoperind astfel că îi place actoria.

Chiar dacă s-a temut că își va pierde vocea din cauza bolii Lyme, Shania a perseverat și a organizat turnee între anii 2015-2018. Iar în 2017, chiar a lansat un album intitulat Now. Bineînțeles că din cauza diagnosticului, artista și-a pierdut din calitățile vocale de altădată. Cu toate acestea, Shania Twain va rămâne o prezență plină de candoare și feminitate pe scena muzicii country-pop.

Surse:

wikipedia.com
biography.com
papermag.com
torontosun.com
mirror.co.uk 
edition.cnn.com
countryfancast.com

Photos: hellomagazine.com

  • Photo 1: Country singer Shania Twain stands at the 1995 Billboard Music Awards December 6, 1995 in New York City. Photo by Evan Agostini/Liaison.
  • Photo 2: Shania Twain during Super Bowl XXXVII – Halftime Show at Qualcomm Stadium in San Diego, California, United States. Photo by KMazur/WireImage – KMazur/WireImage.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *