Posted in Confesiuni

Gurile rele…

guri rele

Dacă faci cinste și cumperi mâncare și băuturi, ești risipitor.
Dacă nu faci cinste, ești zgârcit.

Dacă el își sună mama și o întreabă ce face – cam des – e prea mămos, iar dacă n-o sună e insensibil.

Dacă se oferă să plătească consumația, își dă aere de femeie independentă. Dacă așteaptă să plătești tu, e o profitoare/materialistă.

Dacă îi spui cuiva ce te doare, ce probleme ai – te plângi.
Dacă nu vorbești despre problemele tale, ești încrezut.

Dacă postezi pe Facebook des, te lauzi.
Dacă nu postezi, ai ceva de ascuns.

Dacă râzi, de ce ești așa fericit(ă)? Nu ți-e rușine să îndrăznești măcar să zâmbești?Doar te-ai născut în România.
Dacă nu râzi, de ce ești așa serios? Mai zâmbește și tu.

Dacă te caută, e sufocant și plictisitor. 
Dacă nu te caută, nu te iubește.

Dacă te căsătorești, s-ar putea să te grăbești. 
Dacă nu te căsătorești, clar nu vrea să te ia sau nu te vrea nimeni.

Tot timpul găsim răspunsuri la toate întrebările. Le știm noi pe toate, știm de ce nea Gigi a părăsit-o pe Vica de la 3, știm noi bine și ce a făcut Popeasca acum ceva timp. Noi le știm pe toate. Știm perfect cum ar trebui alții să-și trăiască viața. Noi suntem gurile rele, pline cu răutăți și invidii, spume și erori de judecată.

Foto: Kelsey Curtis via Unsplash

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *