Romanul Biblioteca de la Miezul Nopții, semnat Matt Haig, vorbește despre șansa de a îndrepta lucrurile, despre oportunitatea de a face alte alegeri decât cele pe care le-ai făcut în viață. Dacă ai avea ocazia să îndrepți lucrurile trăind cu alternative la deciziile pe care le-ai luat în timpul vieții?
Undeva la marginea universului, se află o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare dintre ele provine dintr-o altă realitate. Așadar, fiecare dintre ele reprezintă o versiune a vieții pe care ai fi putut să o trăiești dacă ai fi luat o anumită decizie. Nora Seed, personajul principal al romanului ajunge în această bibliotecă și încearcă să afle răspunsul la întrebarea: care este cea mai bună cale de a-ți trăi viața?
Biblioteca de la miezul nopții se citește ușor și repede, iar mesajele transmise lasă urme profunde în mintea și în sufletul cititorului. Vă las în încheiere câteva citate care mi-au plăcut mult:
- Singura cale de a învăța este să trăiești.
- Nora nu i-a corectat cunoștințele în materie de diamante. Nu i-a explicat că, deși atât cărbunele, cât și diamantul conțin carbon, cărbunele e prea impur ca să poată deveni diamant, indiferent de presiune. După toate datele științifice, ce e cărbune la început, tot cărbune rămâne. Poate că asta era o lecție de viață adevărată.
- Nora își dorea ca înainte ei să nu mai fie nimic altceva decât uși, pe care să iasă, una câte una, lăsând totul în urmă.
- Era un sentiment familiar. Senzația că e incompletă în toate sensurile posibile. O ființă umană sub forma unui puzzle neterminat. O viață incompletă și o moarte incompletă.
- A te teme de iubire înseamnă a te teme de viață, iar cei care se tem de viață sunt deja pe trei sferturi morți. (Bertrand Russell)
- Ceea ce contează nu este lucrul la care te uiți, ci acela pe care îl vezi (Henry Thoreau).
- Aici găsise o iubire ca o plasă care să o împiedice să cadă. Însă în adâncul sufletului ei simțea că, în curând, totul va lua sfârșit. Simțea că, în ciuda perfecțiunii din această viață, ceva era în neregulă și că acel ceva în neregulă nu putea fi îndreptat fiindcă defectul era perfecțiunea însăși. Totul era bine, însă ea nu câștigase ninmic din ce avea aici. Se alăturase filmului de la jumătate. Luase cartea din bibliotecă, dar în realitate aceasta nu-i aparținea. Își urmărea viața desfășurându se din spatele unui geam. Începea să se simtă ca o escroacă. Își dorea ca aceasta să fie viața ei. Viața ei adevărată. Dar nu era, așa că își dorea să uite acest amănunt. Își dorea din toată inima.
- Viața începe de cealaltă parte a disperării. (Jean-Paul Sartre)
- Paradoxul vulcanilor e că simbolizează deopotrivă distrugerea și viața. Odată ce încetinește și se răcește, lava se solidifică și cu timpul, se sfărâmă și devine pământ – un pământ bogat și fertil.
- Nu e nevoie sa fim decât o singură persoană.
Nu e nevoie să încercăm decât o singură existență.
Nu trebuie să facem totul ca să fim totul, fiind că suntem deja infiniți. Cât suntem în viață, dispunem de un viitor cu posibilități multiple. Așadar, haideți să fim amabili cu oamenii din viața noastră când și când, să ne uităm în sus din locul în care ne aflăm, fiindcă oriunde am fi, cerul de deasupra capetelor noastre se întinde la nesfârșit.
Imagine: Comfreak de la Pixabay