Posted in Dezvoltare Personală

Rana de abandon: caracteristici și vindecare

rana de abandon

Ni se întâmplă deseori să confundăm respingerea cu abandonul. A abandona pe cineva înseamnă a-l părăsi, a-l lăsa deoparte, a nu vrea să te ocupi de el. Rana de abandon se situeazăde la început la nivelul lui a avea şi a face, mai degrabă decât la nivelul lui a fi, cum este în cazul rănii de respingere.

Mai multe persoane care suferă de rana de abandon au mărturisit că au trăit în copilărie o lipsă de comunicare cu părintele de sex opus, considerându-l pe acesta prea închis în sine. Conform observaţiilor lui Lise Bourbeau, rana de abandon este trăită în relaţia cu părintele de sex opus și va continua să fie reactivată de către orice altă persoană de sex opus. Astfel, fetele se simt abandonate de tați, iar băieții de către mame.

Cum recunoaștem masca dependentului

Sentimentul de abandon va fi cu atât mai puternic cu cât bebeluşul va avea nevoie de mai multă îngrijire, dacă este adesea bolnav sau are anumite dizabilităţi. Copilul este obligat să se descurce singur și chiar ar putea crede că a fost abandonat pentru totdeauna. Chiar dacă părinții îl vizitează în fiecare zi la spital, au grijă de el, durerea înscrisă în momentul în care s-a simţit abandonat este puternică. Iar această suferinţă îl va determina să-şi creeze o mască, având convingerea că acest lucru îl va ajuta să nu mai retrăiască durerea iniţială.

Autoarea a remarcat faptul că cei care suferă de abandon nu se simt suficient de hrăniţi la nivel afectiv. Masca pe care o purtăm cu scopul de a ascunde rana de abandon este cea a dependentului. Aceasta ne face să ne purtăm ca un copil mic care are nevoie de ceva şi care caută să obţină atenţia celorlalţi plângând sau fiind supus, deoarece credem că nu se poate descurca singur. Dependentul are un corp alungit, subţire și lipsit de tonus. Aparatul muscular este subdezvoltat şi pare că nu poate susţine corpul drept, ca şi cum acesta ar avea nevoie de un suport.

Dependentul crede că nu poate să reuşească nimic singur şi că are nevoie de altcineva pentru a-l ajuta. Ochii mari, trişti indică de asemenea o rană de abandon, care parcă vor să-l atragă pe celălalt prin privire. Picioarele sunt subţiri, braţele par prea lungi şi atârnă de-a lungul corpului. Poate, de asemenea, să aibă spatele curbat, ca şi când coloana nu l-ar putea susţine în totalitate.

Dintre cele cinci tipuri de caractere, dependentul este cel mai apt să devină victimă. O victimă este o persoană care îşi creează tot soiul de dificultăţi în viaţă: mai ales probleme de sănătate pentru a atrage atenţia. Acest lucru răspunde nevoilor dependentului, care crede că nu are niciodată destul. Atunci când vrea să atragă atenţia prin diverse mijloace, în realitate, încearcă să se simtă suficient de important pentru a primi un ajutor.

Activarea măștii în fața celorlalți

Dependentul trăieşte evenimentele ca fiind dificultăţi. Problemele îi fac, de fapt, un cadou, acela de a capta atenţia celorlalţi. Acest lucru îi permite să nu se simtă abandonat. A fi abandonat e ceva mai greu de trăit pentru el decât problemele diverse pe care şi le atrage. Cu cât cineva joacă mai mult rolul victimei, cu atât rana lui de abandon devine mai importantă. De asemenea, îi place să joace des rolul salvatorului. De pildă, dependentul va juca rolul părintelui faţă de fraţii şi surorile lui sau va încerca să salveze pe cineva pe care-l iubeşte dintr-o situaţie dificilă – acestea fiind mijloace subtile de a primi atenţie. În schimb, când un dependent face multe lucruri pentru cineva, îşi doreşte mai ales să primească mulţumiri, să se simtă important. Această atitudine îi aduce însă, adeseori, dureri de spate, deoarece cară în spate responsabilităţi care nu îi aparţin. Alte caracteristici ale dependentului sunt:

  • are impresia că dacă nu reuşeşte să atragă atenţia celuilalt, nu va putea conta pe acea persoană;
  • dramatizează foarte mult lucrurile, cel mai mic incident poate lua proporţii imense;cere de obicei sfaturi deoarece nu se crede în stare să reuşească singur, dar asta nu înseamnă neapărat că va asculta sugestiile primite. În continuare, va face ceea ce vrea, fiindcă ceea ce căuta el nu era atât ajutor, cât susţinere. Are nevoie să se simtă susţinut, sprijinit în deciziile pe care le ia;
  • poate părea leneş, deoarece nu-i place să facă activităţi sau muncă fizică singur, are nevoie de prezenţa cuiva pentru a suporta acele activităţi. Atunci când face ceva pentru altcineva, o va face sperând să obţină în schimb afecţiune.

Deşi are nevoie de ajutor, este interesant de observat că, dependentul foloseşte des expresia: “Nu mai suport”.

Pentru un dependent, încheierea unei situaţii plăcute este trăită tot ca un abandon. Dependentul care este în parte şi victimă, are tendinţa, de a avea o voce subţire, de copil şi de a pune multe întrebări. Acest lucru se vede când cere ajutorul cuiva: îi este greu să accepte un refuz şi are tendinţa să insiste mult. Cu cât suferă mai mult când primeşte un refuz, cu atât mai mult este pregătit să folosească toate mijloacele pentru a obţine ceea ce vrea ea: să manipuleze, să se supere, să şantajeze etc.

Cea mai mare teamă a dependentului: „Ce o să mă fac singur?

Temerile dependentului, cele care îl împiedică să comunice clar şi să-şi exprime cererile sunt următoarele: teama de a plânge sau de a fi considerat drept un copil mic, teama ca celălalt să nu plece, ca celălalt să nu fie de acord şi să ignore ceea ce s-a spus sau ce a cerut, teama de a i se spune nu, de a fi refuzat, de a nu fi susţinut aşa cum se aştepta, de a nu răspunde aşteptărilor celorlalţi.

Atunci când merge pe jos cu alţii, îi lasă pe ceilalţi să treacă în faţă, deoarece preferă să fie ghidat de ceilalţi. Crede că dacă se descurcă foarte bine singur, nimeni nu se va mai ocupa de el în viitor şi va ajunge la izolare, lucru de care vrea să fugă cu orice preţ. De fapt, singurătatea este cea mai mare frică a dependentului. Este convins că nu poate să o gestioneze. Din acest motiv, se agaţă de ceilalţi şi face orice pentru a le obţine atenţia. Este pregătit să face orice manevre pentru a fi iubit, pentru a nu fi părăsit. Este în stare să suporte situaţii foarte dificile, înainte de a pune capăt unei relaţii. Teama lui e: “Ce o să mă fac singur?” Adesea este în conflict cu el însuşi, deoarece, pe de o parte cere multă atenţie, iar pe de alta, îi este teamă că dacă cere prea multă, va sfârşi prin a-l deranja pe celălalt, iar acesta din urma va putea atunci să-l părăsească. 

Cea mai mare teamă a dependentului este singurătatea. Atunci când este singur, încearcă să se convingă că îi este bine, fără însă să-şi dea seama că îşi caută tot timpul o ocupaţie pentru ca timpul să treacă mai repede. În absenţa unei prezenţe fizice a cuiva, îi vor ţine companie televizorul şi telefonul mobil. Îl trădează de asemenea ochii foarte trişti.

Se crede despre dependent că îi place suferinţa, atunci când tolerează anumite situaţii, deşi nu recunoaşte acest lucru. De exemplu, o femeie care trăieşte cu un alcoolic sau care este bătută. Suferinţa la ideea de a-şi părăsi partenerul este mai mare decât aceea de a îndura ceea ce trăieşte. Nu poate să-şi recunoască rana, deoarece făcând acest lucru, riscă să retrăiască suferinţa pe care o reprezintă acea rană.

Persoana dependentă este cea care are cea mai mare capacitate de a nu vedea problemele din cuplu. Preferă să creadă că totul merge bine din teamă de a nu fi abandonată. Dacă partenerul o anunţă că va pleca, va suferi cumplit, deoarece, nevăzând problemele, nu se aştepta la asta.

masca dependentului

Ce caracteristici are rana de abandon

Acest gen de persoană are, de asemenea, o dificultate în a părăsi un loc sau a renunţa la o situaţie. Chiar dacă îi place un loc în care va merge, este tristă la ideea că va trebui să plece din acel loc. De exemplu, cineva care pleacă într-o călătorie de câteva săptămâni – îi va fi greu să-i părăsească pe cei apropiaţi, serviciul, casa înainte de a pleca. Odată ajuns în acel loc, când va veni timpul să se întoarcă acasă, va simţi din nou o dificultate în a părăsi acel loc precum şi persoanele de acolo.

  • emoţia trăită cel mai intens de către un dependent este tristeţea. O simte în adâncurile fiinţei lui, fără să o înţeleagă sau să poată spune de unde vine. Pentru a nu a avea acest sentiment, caută mereu prezenţa celorlalţi. Totuşi poate ajunge şi în cealaltă extremă, adică să se retragă, să părăsească persoana sau situaţia care au produs acea tristeţe sau acel sentiment de singurătate. Nu-şi dă seama că de fiecare dată când părăseşte ceva sau pe cineva, abandonează la rândul lui.
  • în momente de criză, poate să ajungă chiar să se gândească la sinucidere. În general, tot ce va face este să vorbească despre asta şi să-i ameninţe pe ceilalţi că o va face, dar nu va trece la act, deoarece tot ceea ce caută el este susţinerea. Dacă va avea o tentativă de sinucidere, o va rata. Dacă după mai multe tentative, nimeni nu va vrea să-l susţină, este posibil să ajungă să se sinucidă cu adevărat. 
  • îi este teamă de orice formă de autoritate, îşi imaginează că cineva care are o atitudine autoritară, nu va vrea să se ocupe de el. O consideră pe acea persoană indiferentă şi rece. De aceea, el este foarte călduros cu ceilalţi, uneori chiar exagerând. Crede că dacă este aşa şi ceilalţi vor fi la rândul lor călduroşi, atenţi, fără răceală şi nu vor fi autoritari.
  • utilizează frecvent cuvântul absent şi cuvântul singur. Crede că totul ar fi mai bine, dacă ar fi cineva lângă el. Gradul de anxietate determină gradul de suferinţă. Iar a se simţi izolat, generează de asemenea un sentiment grav la cel care suferă, deoarece îi este teamă că ceea ce îi lipseşte i se va refuza sau va deveni inaccesibil sau nu va mai fi disponibil în momentul în care şi-l doreşte. 
  • comportamentul unui dependent se remarcă cu uşurinţă printre numeroasele persoane care îşi auto-sabotează propria fericire. Imediat ce o relaţie devine mai intensă, fac în aşa fel încât să-i fixeze un termen de durată. 
  • o persoană dependentă plânge uşor, mai ales când vorbeşte de problemele sau de încercările sale. În plânsul ei, se poate vedea cum îi acuză pe ceilalţi că au lăsat-o baltă exact când avea o mulţime de probleme şi de boli. Îl acuză chiar şi pe Dumnezeu pentru faptul de a fi abandonat-o. Nu-şi dă seama că, de multe ori, ea este cea care îi abandonează pe ceilalţi. De asemenea, nu realizează numărul mare de proiecte la care renunţă pe parcurs. Ego-ul îi joacă din nou feste, cum ni se întâmplă tuturor, de altfel. Dependentul are nevoie de atenţia şi de prezenţa celorlalţi, dar nu îşi dă seama de câte ori nu face chiar el ceea ce ar vrea ca alţii să facă pentru el. 
  • fuzionează uşor cu ceilalţi, ceea ce-l face să se simtă responsabil de fericirea sau nefericirea altora, la fel cum crede că ceilalţi sunt responsabili de propria lui fericire sau nefericire. O persoană fuzională, numită, de asemenea, o persoană psihică, simte emoţiile celorlalţi şi se lasă uşor invadată de ele. Această dorinţă, de a fuziona, antrenează multă frică, putând să ducă chiar şi la agorafobie – teamă maladivă de spaţiile libere şi de locurile publice. când moare cineva apropiat, trăieşte un sentiment de abandon.
  • îi este din ce în ce mai greu să accepte moartea, deoarece fiecare deces îi va reactiva rana de abandon şi va contribui la accentuarea gradului său de agorafobie. 
  • dependentul este interesat să caute mai degrabă autonomia decât independenţa.
  • se foloseşte adesea de sex pentru a-l agăţa pe celălalt, fapt vizibil mai ales la femei. Când persoana dependentă se simte dorită de celălalt, se crede astfel mai importantă. 

Dintre cele cinci tipuri de caractere, autoarea notează că dependentul este persoana căreia îi este teamă de a fi abandonată şi căreia îi place cel mai mult sexul. Adesea cei şi cele care se plâng de faptul că le lipseşte viaţa sexuală sunt cei care suferă de rana de abandon şi care poartă o mască de dependent. Dacă unei femei dependente i se întâmplă să nu vrea să facă dragoste, nu-i va spune acest lucru partenerului ei. Se va preface că are chef, deoarece nu vrea să piardă o ocazie în care se simte dorită.

Alimentația unui dependent

Dependentul poate să mănânce mult fără să se îngraşe. Cum atitudinea lui interioară este de a nu avea niciodată suficient, acesta este mesajul pe care îl primeşte corpul lui atunci când mănâncă. Fugarul are tendinţa de a deveni anorexic, în timp ce dependentul are mai degrabă tendinţa de a deveni bulimic.

Dependentul preferă alimentele moi celor dure. De obicei, îi place mult pâinea, simbolul pământului roditor. Mănâncă încet pentru a face să dureze cât mai mult plăcerea şi atenţia, mai ales când este în compania altor persoane.

Boli și predispoziții date de rana de abandon

În ceea ce priveşte bolile caracteristice, dependentul este cunoscut ca fiind un copil bolnăvicios, slab sau plăpând. Bolile şi dispozițiile menţionate mai jos se pot manifesta şi în cazul persoanelor care au alt gen de răni, dar sunt mult mai frecvente în cazul celor care suferă de abandon.

1. ASTMUL 

Astmul este o boală în care expiraţia devine dificilă şi greu de suportat. În plan metafizic, acesta boală indică faptul că acea persoană ia asupra ei mai mult decât trebuie şi nu dă înapoi decât cu mare greutate.

2. BRONŞITĂ

Când dependentul suferă de o bronşită înseamnă că are impresia că nu primeşte suficient de mult de la familia lui, de care depinde prea mult.

3. PROBLEME CU PANCREASUL ȘI CU GLANDELE SUPRARENALE

Dependentul atrage probleme cu PANCREASUL (hipoglicemie şi diabet) precum şi probleme la GLANDELE SUPRARENALE.

4. MIOPIA

O altă afecțiune foarte frecventă la dependenți este miopia. Ea reprezintă dificultatea de a vedea la distanţă, ce are legătură cu teama de viitor şi mai ales în faţa unui viitor petrecut singur.

5. ISTERIA

Dependentul care îşi alimentează mult partea de victimă poate ajunge să sufere de isterie. În psihologie, se spune că persoana isterică este asemeni sugarului căruia îi e teamă că nu va primi lapte şi că va fi abandonat. De aceea, îşi arată sentimentele într-un mod atât de gălăgios.

6. DEPRESIA

Mai mulţi dependenţi ajung să sufere de depresie atunci când rana îi doare prea tare şi când îşi percep neputinţa de a se simţi iubiţi aşa cum şi-ar dori. Este tot o modalitate de a atrage atenţia.

7. MIGRENE

Persoana dependentă suferă de migrene deoarece se împiedică să fie ea însăşi. Îşi blochează propriul Eu sunt. Face prea multe manevre pentru a fi ceea ce vor ceilalţi sau trăieşte prea mult în umbra persoanelor pe care le iubeşte.

8. BOLI INCURABILE
Conform autoarei Lise Bourbeau, dependentul este cel care se îmbolnăveşte cel mai adesea de boli incurabile.

Cu cât este mai profundă rana de abandon, cu atât înseamnă că te abandonezi mai mult pe tine însuţi (adică te laşi abandonat) sau că îi abandonezi oameni sau anumite situaţii. Le reproşăm celorlalţi tot ceea ce ne facem noi înşine şi nu vrem să vedem. Din această cauză, atragem în jurul nostru persoane care să ne arate ceea ce le facem altora sau nouă înşine. Un alt mijloc de a ne da seama că ne abandonăm pe noi înşine sau îi abandonăm pe alţii este ruşinea. De fapt, trăim un sentiment de ruşine atunci când vrem să ne ascundem sau să mascăm un comportament pe care îl reproşăm celorlalţi.
Caracteristicile şi comportamentele descrise sunt prezente doar atunci când o persoană care suferă de abandon decide să-şi poarte masca de dependent, crezând că astfel va evita să trăiască suferinţa abandonului. În funcţie de gravitatea şi intensitatea durerii, această mască poate fi purtată foarte des sau foarte rar. Comportamentele proprii dependentului sunt dictate de frica de a nu retrăi rana de abandon.

Când se vindecă rana de abandon

Niciuna din cele cinci răni nu se va vindeca ascunzând-o prin mijloace fizice. Multe persoane apelează la operații estetice, la culturism sau la alte metode pentru îmbunătățiri fizice, însă această metodă nu vindecă rana de abandon. Să oferim exemplul prezent în cartea autoarei – dacă o persoană se rănește la mână și poartă o mănușă pentru a-și ascunde rana, aceasta nu se va vindeca, ci doar va fi acoperită.

Rana de abandon este pe cale să se închidă când dependentul se va simţi bine chiar dacă e singur și atunci când va căuta mai puțin atenția celorlalți. Viața va deveni mai puțin dramatică. De asemenea, rana se va vindeca atunci când acesta va începe proiecte şi va continua să le susţină, chiar dacă nu va avea sprijinul celorlalţi.

În spatele dependentului se ascunde o persoană abilă, care știe foarte bine să-și exprime cererile, știe ce vrea, perseverentă, care are talent actoricesc. Această persoană este veselă, inspiră bucuria de a trăi, are abilitatea de a-i ajuta pe ceilalți deoarece știe ce simt și se interesează de ei, are talente artistice. Deși sociabilă, are nevoie de momente de singurătate pentru a se regăsi.

Bibliografie: Lise Bourbeau – Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine

Foto: pexels.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *