Când ne îndrăgostim, simțim fluturași în stomac și parcă plutim pe norișori pufoși, iar emoțiile trăite nu se compară cu nimic altceva. Din păcate, acest efect uluitor și atât de plăcut nu durează o veșnicie, iar dragostea pasională asociată etapei de îndrăgostire se stinge ca un foc de paie.
Etapa îndrăgostirii este diferită de cea în care se instaurează dragostea adevărată, susțin specialiștii care explică fenomenul iubirii din punct de vedere științific: dragostea eliberează dopamină, serotonină și oxitocină, așa că atunci când ne îndrăgostim ne simțim entuziasmați, plini de energie și percepția noastră asupra vieții este magnifică. Însă, a iubi pe cineva este o alegere și necesită efort constant, în vreme ce a fi îndrăgostit nu necesită niciun efort.
În limba engleză, există expresia „to fall în love ” care implică verbul „a cădea‟ (to fall). Astfel, ne putem justifica sentimentele magice care apar când ne îndrăgostim: nu putem alege când, unde și de cine să ne îndrăgostim. Din punct de vedere științific, iubirea e un cocktail între chimie, biologie, genetică și implică trei etape – dorință, atracție și atașament (potrivit scriitoarei Helen Fisher). Fiecare dintre aceste trei etape e alimentată de un combustibil hormonal specific, responsabil de influențarea modului nostru de gândire și de comportament.
Prima etapă: DORINȚA
În cazul primei etape – cea inițială, sunt activi estrogenul și testosteronul care intensifică nevoia să fim în preajma persoanei care ne-a atras atenția. Ambii hormoni joacă un rol important în creșterea libidoului atât la bărbați, cât și la femei. Testosteronul și estrogenul sunt generate ca urmare a mesajelor din hipotalamusul creierului. Testosteronul este un afrodiziac foarte puternic. În perioada în care femeile sunt la ovulație, nivelul de estrogen este foarte ridicat, ceea ce poate determina femeile să aibă un libido mai mare.
A doua etapă: ATRACȚIA
În această etapă – se instaurează atracția și simțim cum ne cresc aripi datorită celor trei combustibili puternici (adrenalina, dopamina și serotonina). Adrenalina este cea care ne dă fluturi în stomac și ne face inima să bată mai tare, iar dopamina ne oferă o stare de euforie și este responsabilă de adicție. Conform studiilor efectuate, reacția creierului nostru în perioada de îndrăgostire este aceeași precum cea generată de consumul de zaharuri sau cocaină. Așadar, „Iubirea e un drog natural’, după cum observa Anthony Walsh, autorul cartii „The Science of Love: Understanding Love and Its Effects on Mind and Body. Ca orice drog, iubirea generează un tip de adicție, deci în cazul unei despărțiri, se instaurează și o formă de sevraj.
Hormonul plăcerii (serotonina) scade mult în etapa de început a unei relații, ceea ce poate duce la lipsă de somn și de apetit.
Așadar, conform acestei teorii, îndrăgostirea este definită de aceste două etape. În aceste momente, e recomandat să nu luăm decizii de viață importante pentru că putem lua decizii greșite, ceea ce ne afectează viața în mai multe planuri.
Potrivit explicațiilor date de specialiști, în cazul în care doi îndrăgostiți se întâlnesc constant, intensitatea legăturii lor durează aproximativ doi-trei ani, după care nivelurile de dopamină, serotonină și adrenalină încep să revină la normal.
Așa cum se întâmplă în cazul oricărei amfetamine, organismul nostru dezvolta treptat o toleranță crescută la substanță, ceea ce face ca, în timp, să fie nevoie de cantități din ce în ce mai mari pentru a produce fiorul și extazul dragostei. Dupa o perioadă, organismul nu mai poate produce doza necesară de drog, așa că dragostea pasională și delirantă se stinge. Tocmai din acest motiv, multe cupluri ajung să se despartă, din păcate, după doi-trei ani de relație, fără a trece la următoarea etapă – cea a iubirii asumate care poate avea caracter permanent, dar care necesită și întreținere permanentă.
A treia etapă: ATAȘAMENTUL
Atașamentul este cea de-a treia fază a iubirii, în care apar endorfinele – substanțele care induc o stare de fericire calmă, de confort, liniște și siguranță. În această fază, se nasc relațiile de iubire asumată, susținute de oxitocină și vasopresină! Oxitocina sau „hormonul tandreții” sau „hormonul îmbrățișării” după cum mai este ea cunoscută ne liniștește cu sentimente de mulțumire, calm și securitate. După unii specialiști, vasopresina este corelată cu comportamentul monogam.
Așadar, iubirea asumată dă naștere celui mai frumos tip de dragoste – cea ne condiționată, însă cum se întâmplă de multe ori în viață, nu poți avea ceva la schimb, fără să pierzi altceva. Se pare că pe măsură ce acești hormoni specifici de atașament cresc, scad tot mai mult cei din faza de atracție, responsabili de iubirea pasională.
Esthel Perel, autoarea cărții „Inteligența erotică” afirmă că „Dragostea necondiţionată nu atrage dorinţa necondiţionată,” reflectând asupra unei întrebări interesante – Poți dori ceea ce ai deja?
Foto: Jonathan Borba via Unsplash