
Tocmai momentele în care avem nevoie să fim cât mai creativi – în care ni s-a cerut să fim creativi, să fim originali, să venim cu o nouă perspectivă sunt cele în care ne simțim blocați. Se pare că uneori parcă nu găsim suficientă inspirație nici măcar pentru un titlu banal pe care să-l punem unui text. Cu cât îți dorești să fii mai creativ, cu atât parcă blocajul e mai mare. Poate fi vorba despre un nou proiect la școală sau la job – parcă nici nu mai contează – mai ales, având în vedere că această abilitate – de a fi creativ este o exigență întâlnită în toate domeniile. Astfel, numai gândul că suntem presați să venim cu ceva nou și super-creativ ne poate inhiba, ne poate induce o stare de anxietate, stres, frică și dorința de a amâna sau chiar de a anula această activitate.
Și atunci ce-i de făcut?
Atunci e nevoie să găsim o soluție rapidă și eficientă care să ne ajute să îndepărtăm obstacolele care apar în calea creativității noastre – adică să facem tot ce ține de noi să fim cât mai creativi. Desigur, pot exista anumiți factori care favorizează blocajul creativ și pe care nu-i vom putea îndepărta ușor pentru că – pur și simplu – anumite lucruri nu se află în controlul nostru. Dar cel mai important este să eliminăm factorii pe care îi putem controla și care constituie un impediment major în procesul creativ.
Dragă cititorule, sunt convinsă că ți-ai dori cuvintele să curgă frumos din sufletul tău, să te exprimi ușor și perfect, să-ți vină mereu idei bune – sau cel puțin când ai nevoie de ele. Mi-ar plăcea să-ți spun că am soluția perfectă, general validă care funcționează în toate contextele și în toate situațiile, dar, din păcate, n-aș vrea să-ți creez așteptări nerealiste. Tot ce-ți pot oferi acum în momentul de față este un ghid practiv de scriere creativă pe care l-am conceput cu mult drag și din dorința de a oferi o resursă valoroasă celor care vor să-și stimuleze creativitatea.
Ce conține acest ghid practiv de scriere creativă:
✓ Noțiuni introductive despre creativitate
✓ Scrierea creativă
✓ Blocajul scriitorului
✓ Exerciții practice pentru stimularea creativității în scris.
Îmi doresc ca acest ghid de scriere creativă să te ajute să faci un mic pas către a-ți descoperi potențialul creativ și a-l valorifica!