Din Culise

cuvinte cu mestesug blog

Bun venit, dragă cititorule!

Mă bucur tare mult că îmi citești blogul. Îți urez bun-venit pe pagina mea de gânduri, iar dacă îți place, te poftesc și altădată! 

Cine sunt eu?

Eu sunt Gabriela, un om care ar fi plecat atunci când a mai rămas și care ar fi rămas atunci când a plecat. Încercând să-i câștig pe alții, m-am pierdut pe mine de multe ori. Din acest motiv, am încercat să mă (re)găsesc așa că m-am căutat în locuri total nepotrivite – în trecut, în alți oameni, în locuri dragi. Într-un singur loc am uitat să caut: ÎN MINE. Prin urmare, m-am (re)descoperit abia atunci când am dat frâu liber imaginației creatoare, lăsând cuvintele să curgă lin sau tumultos, în funcție de stările mele. 

Cu ce mă ocup?

Scriu. Unii spun că ar trebui să mă las de scris. Eu m-aș lăsa, dar nu se lasă scrisul de mine. Nu se lasă până când nu mă stoarce de cuvinte până la ultima literă. Nu am cum să mă las de scris, nici nu am încercat, nici nu voi încerca. Scrisul mi-e a doua natură, a doua viață, mi-e a doua casă, a doua familie, a doua iubire – și uneori cea dintâi, iar de cele mai multe ori, cea de pe urmă. Din pasiunea mea pentru scris s-a născut Cuvinte cu Meșteșug – casa virtuală a gândurilor mele – un loc pe care te invit să-l descoperi! 

Sper din suflet ca informațiile pe care le vei găsi aici să-ți fie de folos ție sau unui prieten drag.

Îți place să scrii?

Dacă ai ceva de zis, poți s-o faci pe blogul meu. Iată, am rezervat pentru tine o cameră goală pe care o poți decora cum vrei la rubrica: Guest Blog. Tu alegi culorile, piesele de mobilier și tu decizi cât de călduroasă sau de friguroasă va fi. Dacă ideea mea îți surâde, scrie-mi pe adresa gabriela@cuvintecumestesug.ro 🙂

Acestea fiind zise, dragă cititorule, sper să găsești ceea ce cauți, să primești ceea ce-ți dorești și să devii cel mai fericit om pe care-l cunoști!

Imagini: Pxfuel, Rawpixel