Farul de la capătul puterilor (Fragment II)

După o ședință neplăcută cu Raul și cu George, sarcinile se adunau pe birou – o mulțime de texte de recuperat și multe rapoarte de efectuat. Nici ea, nici Sebi nu fuseseră sinceri față de managerii lor, dându-le impresia că au avansat cu munca, dar nu era așa.

Toți au rămas peste program să termine sarcinile pe care le aveau de efectuat – să fie la zi cu munca. Pe la ora 18, începu să ningă și să viscolească așa că pică curentul. Era iarnă, așadar afară se întunecase, astfel că, Sebi a coborât până la magazin și a cumpărat niște lumânări. Deja se întrebau cum vor ajunge acasă.

Era pană de curent, nu puteau lucra, nu aveau internet, iar telefoanele nu le puteau utiliza decât puțin pentru a conserva bateriile. Articolele trebuiau scrise la foc automat, aveau un termen limită de îndeplinit, așa că au rămas la muncă. Li se făcuseră foame, așa că au comandat pizza și au rămas să stea de vorbă. Între timp, Lavinia sunase nervoasă la compania furnizoare de energie electrică, iar ei i-au spus în câteva ore ar trebui să se remedieze pana de curent.

Iată acum toți cavalerii mesei rotunde se adunaseră la masa aceea unde raporturile păreau de egalitate, unde părea că toți au renunțat la măști.

Privind lumânările, pe Sebi îl bufni râsul și spuse :

— Parcă suntem în filmele alea de groază, urmează să facem un ritual de sacrificiu acum.
— Urăsc filmele de groază, spuse Raul.
— Atunci putem spune că suntem într-un film romantic, zise Ștefania cu o voce dulce și mieroasă.
— Da, doar că lipsește ciocolata și șampania, adăugă Lavinia dezaprobator.

George se duce la frigider, aduce o șampanie și o cutie de bomboane de ciocolată pe care le primise cadou de la un client, iar toată lumea râde.

— Guys, acum că e totul romantic vreau să vă întreb care este visul vostru cel mai mare, întrebă George, cu un ton plin de entuziasm.
— Eu îmi doresc să am o pensiune undeva la munte sau la mare, unde să primesc turiști, spuse Raul.
—  Eu aș vrea să câștig muuulți bani, fără să fac multe lucruri, spuse Sebi cu un ton relaxat și o privire jucăușă. Mdaa, ăsta e visul meu, să câștig mulți bani ușor și rapid. Uite, de exemplu, aș putea să fiu influencer.
Se priveau în tăcere. Nu știau niciunul dintre ei dacă Sebi glumea sau vorbea serios. Sebastian tot timpul folosea umorul ca pe o mască după care își ascundea slăbiciunile.

—  Știți la ce mă gândeam eu într-o zi? Cum ar fi, pe la 40 de ani să mă tund scurt, periuță, să port blugi rupți să adopt așa o schimbare bruscă total?? Și să-mi pun și cercel în buric, adăugă Ana Pistol cu un zâmbet provocator.
— Nu înțeleg de ce să aștepți atât, fată. Ce te împiedică să faci asta?o întrebă Lavinia. Acum câți ani ai?
— 30.
— Și ce mai aștepți?, o întrebă Geo. Viața e scurtă! De ce să nu faci ceea ce simți?
— Eu vreau să călătoresc în toată lumea, zise Lavinia. Să vizitez multe…multe țări. Așa aș fi eu fericită.
— Frumos. E rândul tău, Ștef, ce îți dorești cel mai mult? o întrebă Geo zâmbind.
Toată lumea o privea atent, așteptând cu interes să le dezvăluie o bucățică din sufletul ei.

— “Să-l cunosc pe tata”, ar fi vrut să spună Ștefania, dar nu le-a putut spune asta. S-a temut că ei o vor întreba detalii, iar, mai apoi va fi nevoită să le povestească – trebuia să le spună că nu l-a cunoscut niciodată. În plus, se temea că ei o vor judeca. „Cum adică îți dorești să-l cunoști!? Dar te-a abandonat pe tine și pe mama ta!” i se derulau în cap replicile pe care ei le-ar putea spune.
Deși se simțea apropiată de ei sufletește nu le putea împărtăși cea mai intensă dorință a ei. Așadar, le-a zis:
— Să fie ai mei sănătoși. E tot ce îmi doresc. Apoi, continuă Ștefania pe-un ton cald și plin de recunoștință, eu chiar sunt fericită, nu știți cât de mult mi-am dorit să fiu content writer – iar acum îmi trăiesc visul cu ochii.
— Da, da sigur. Și tocmai de-aia nu livrezi textele la timp. Dar tu, Geo? întrebă Lavinia cu un ton serios și o privire curioasă.
Toată lumea își îndreptă privirile spre George, iar Ștefania a răsuflat ușurată, cu toate că se simțea înțepată de Lavinia, considera că merita orice înțepătură care venea de la Lavinia cu vârf și îndesat pentru că nu fusese corectă față de ea.

— Eu aș vrea să locuiesc undeva într-un conac, să am o vie și să-mi fac o cramă. Cred că așa aș fi foarte împlinit. Poate la bătrânețe, cine știe…

Uneori intimitatea nu are nicio legătură cu sexul și nici măcar cu dragostea. Ștefania era de părere că te simți intim cu cineva, atunci când te simți vulnerabil, atunci când privești omul de lângă tine cu ochii inimii și când îi vezi strălucirea. În seara aceea, aproape că uitase că are de scris o mulțime de articole, privindu-le strălucirile din ochi, se bucura enorm. Și i-a imaginat pe fiecare în parte cum și-au îndeplinit dorințele și apoi a vizualizat cum toți stăteau din nou la masă povestind fericiți fiecare în parte despre visul lor îndeplinit.

„Probabil că într-o zi vom sta toți la aceeași masă și ne vom lăuda cu visurile noastre, cu împlinirile noastre”, gândi Ștefania.

*****

Acest fragment face parte din romanul la care lucrez momentan și care se numește, „Farul de la capătul puterilor”. Romanul prezintă povestea unei tinere care își caută tatăl biologic și care se confruntă cu o criză în viața profesională în același timp. 

Am început să scriu la acest roman din perioada pandemiei și mi-a fost destul de greu să păstrez o disciplină. Am avut luni, săptămâni în care nu am scris nici măcar un rând, dar, de fiecare dată când am revenit în fața paginii, mi-a făcut plăcere tot procesul.

Îmi doresc ca acest roman la care am lucrat cu mare drag să ajungă în mâinile oamenilor care au nevoie să citească această poveste și să devină mai puternici, crezând că vor găsi un far luminos la capătul puterilor.

Fragmentul pe care l-am postat pe blog este preferatul meu din roman. Îmi place atmosfera creată – ideea de apartenență socială în mediul de lucru nu e nouă, dar e importantă. Apropierea dintre membrii echipei din agenție este neobișnuit de familiară, ei ajungând să împărtășească intimități unii cu ceilalți. Ștefania este singura care își ridică un zid invizibil și nu poate fi sinceră cu ei, din teama că nu va fi acceptată sau – mai rău – că va fi judecată sau prost înțeleasă.   

Modul în care vede ea lucrurile este naiv și jucăuș – fiind o mare visătoare – gândindu-se că toți își vor îndeplini visurile și că, poate, se va mai revedea cu foștii colegi și că se va bucura pentru ei când își vor îndeplini visurile.