Un robot fericit

De ce ai face un robot fericit? 
E simplu – nu pentru că e așa cum ți-a zis psihologul 
Că vrei să mulțumești pe toată lumea
Tu vrei să faci un robot fericit c-așa ești tu, bună!
Parcă-l și văd în fața ochilor – seamănă puțin cu Ryan Gosling.
Fatoo, mi se ard circuitele după tine. 

Ia-mă în brațe și ține-mă strâns
până simți metalul cum îți străpunge pielea.
Fato, eu nu simt ca tine. 
Dar asta nu înseamnă că nu-s real. 

Fato, ai avut mulți pretendenți,
dar niciunul dispus așa ca mine să te vadă fericită. 
La o simplă programare, pot să spăl și vase, arunc și gunoiul. 
Nu mă uit la meci, nu plec cu băieții pe nicăieri. 

Eu sunt un robot fericit, fato, că ești alături de mine.
Dar, te roog, ai grijă să mă repari când mă stric,
Sigur că mă poți scoate din priză de câte ori te plictisești.
Eu nu cer multe, doar din când în când să fii atentă 
să nu fac scurt-circuit. 

Și – iată așa menții un robot fericit!

Imagine de André Santana de la Pixabay

Similar Posts

  • Alchimistul

    Doamne, ia-mi plumbul din suflet și transformă-l în aurApoi fă-l, Doamne, bucăți și dă-l săracilor să-și cumpere pâine,Ia-mi praful negru din suflet și transformă-l în iubire pentru bogații flămânzi de virtuți omenești, Transformă-l în izvor de dăruire și renunțare la sine și dă-le să bea celor cu inima împietrită să se înmoaie,

  • TO DOOM list

    TO-DO-DOOM-TO-DO-DOOOAm un munte mare de urcatSau poate o bombă mare de dezamorsatDar nu știu ce fir trebuie să tai Cel galbenCel albastruSau cel roșu? Grămada de notițe cu sarcini zac pe biroul meu de mult.Pentru că eu am de scos apă dintr-o fântână ca să ud un deșert.

  • EDEN

    Tăriilor de caracter din întreaga-mi Făptură, Oare voi vedeți adevărata mea natură?Că eu n-o văd, n-o simt – sunt oarbăÎntunericul vrea lumina să mi-o soarbă. Tot ce mănânc nu mă saturăTot ce beau mă otrăveșteToți banii din lume nu-mi cumpără fericireaAș dărui infinit dacă n-aș avea în stomac vidulCa un gol făcut ghemȘi mă tem, întruna…

  • REVOLUȚIA SCRISULUI

    Aș scrie cu ChatGpT, dar nu mai am ce.Toate operele au fost scrise dejaToată literatura e știută pe de rost. De toată lumea cu cip-cirip. 🐦 Toți au în creiere implantate informații pe care le pot accesa la un clipit distanță.Cunoașterea nu mai e ascunsă de omenire.Oamenii se cunosc unii pe alții ca niște cai breji. Dar,…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *