Farul de la capătul puterilor (fragment III)

George privi cu atenția caricatura pe care o ținea în mâna Ana Pistol. Era un cadou primit de la toți membrii fostei echipe, din vremea în care relațiile profesionale dintre ei păreau a fi lipsite de tensiuni. 

Inițial, George se simțise flatat de gestul lor, dar acum, în lumina recentelor evenimente, această caricatură părea să-i amintească de eșecurile sale și de faptul că pierduse controlul asupra situației. Caricatura îl înfățișa pe el, ca un don Corleone cu un mesaj: „O să-ți fac o ofertă de nerefuzat.” Acum îl enerva teribil să se vadă în această postură, gândindu-se, că poate, a părut ca o caricatura de șef în fața lor. 

Își aminti de o dimineață în agenție, nu mai specială decât altele, cu sunetul tastaturilor, miros de cafea proaspătă și câteva ferestre de Slack deschise. 

Sebi stătea aplecat peste laptop, cu căștile pe urechi, concentrat la un audit SEO. Raul își nota ceva într-un caiet, iar Lavinia răsfoia niște documente tipărite, subliniind din când în când câte un rând.

Ștefania tocmai își deschidea laptopul când ușa biroului se deschise brusc. George apăru în prag, cu o cană de cafea în mână.

— Și… aveți chef azi de șef sau să plec?

Sebi își scoase o cască și îl privi.

— Dacă pleci, o tăiem și noi acasă. 

Serioasă, Ana Pistol ridică ochii din monitor.

— Nu plecați. Avem call-ul cu clientul de la zece.
— A, da… tragedia zilnică, murmură George.

Își plimbă privirea prin birou.

— Ce face echipa de elită?
— SEO-ul supraviețuiește, zise Raul fără să ridice ochii din caiet.
— Încă, adăugă Sebi.

George făcu câțiva pași înăuntru și se opri lângă biroul Ștefaniei.

— Tu ce scrii azi?
— Articolul pentru blogul clientului din turism.
— Ah, ăla cu destinațiile de toamnă.
— Da.

Lavinia ridică privirea din hârtii.

— Încă nu l-am văzut.

Tonul era calm, dar replica rămase suspendată câteva secunde în aer.

— O să-l vezi.

Lavinia își continuă sublinierile.

— Sper, se încruntă ea.

Raul își drese vocea.

— Apropo de turism… traficul pe site-ul lor a crescut.

Lavinia îl privi pentru o clipă.

— După ultimele modificări?
— Da.
— Atunci e bine.

Raul dădu din cap, aproape prea mulțumit de reacție. Ana își împinse scaunul puțin mai aproape de șeful lor.

— George, când ai timp, poți să te uiți pe propunerea de campanie? Clientul vrea feedback azi.
— Azi? Hmm, ce entuziasm au oamenii ăștia pentru muncă.

Sebi ridică din nou o cască.

— Noi nu avem.

George zâmbi.

— Dacă am apreciat ceva la voi mereu … a fost sinceritatea.

Ștefania salvă documentul și se lăsă puțin pe spate în scaun. Lavinia își puse pixul jos.

— Trimite-mi și mie draftul când e gata.
— Sigur.

Pentru câteva secunde se făcu liniște. Din bucătărie se auzi aparatul de cafea. George bău o gură din cana lui.

— Bun. Dacă tot ați spus că pot pleca…
— Acum e prea târziu. Ai intrat deja în rol, chicoti ușor Sebi.

George suspină teatral.

— Ce viață grea ! E rău să fii șef!
— E rău să fii șeful nostru, râse Raul pe înfundate.
— Șeful nostru e rău, zise Sebi, rânjind.
— Ne putem juca cu topica toata ziua, dar cred că avem și altele mai importante de făcut, zise Lavinia pe un ton tăios și își redeschise laptopul.

Revenind la momentul prezent, rămas singur în birou, George murmură:

— Poate chiar n-am fost un șef prea bun.

Mai apoi, el aruncă la coșul de gunoi caricatura, eliberându-se astfel de povara trecutului.

George privi cu atenția caricatura pe care o ținea în mâna Ana Pistol. Era un cadou primit de la toți membrii fostei echipe, din vremea în care relațiile profesionale dintre ei păreau a fi lipsite de tensiuni. 

Photo by Vitaly Gariev on Unsplash