EDEN
Tăriilor de caracter din întreaga-mi Făptură,
Oare voi vedeți adevărata mea natură?
Că eu n-o văd, n-o simt – sunt oarbă
Întunericul vrea lumina să mi-o soarbă.
Tot ce mănânc nu mă satură
Tot ce beau mă otrăvește
Toți banii din lume nu-mi cumpără fericirea
Aș dărui infinit dacă n-aș avea în stomac vidul
Ca un gol făcut ghem
Și mă tem, întruna mă tem.
Că nu-mi va ieși inima din închisoarea minții.
Frații și surorile mi-au trimis gânduri bune
Mi-au zis de-un tărâm ca de basm
Unde curge doar apa dulce a Adevărului
Unde trăim în virtuți și ne creștem unii pe ceilalți
ca-ntr-o mare grădină înfloritoare
pe care o (re)denumim generic EDEN.
Imagine de Sanet Nieuwoudt de la Pixabay